Spin-off/start-up

Spin-off/start-up

Un spin-off sau start-up este o companie înființată în baza unui acord pentru un transfer oficial de proprietate intelectuală/tehnologie de la o instituție (UPT, în cazul nostru) la o firmă nou creată.

Mai jos sunt prezentate informații despre spin-off-uri / start-up-uri înființate prin implicarea UPT:

Mai jos sunt prezentate informații despre spin-off-uri  (sau start-up-uri) înființate prin implicarea UPT:

I. Spin-off-uri în domeniul IT înființate prin S.C. UBIT S.R.L.

S.C. UBIT SRL este un S.R.L. constituit în anul 2003 prin asocierea în participațiune a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, Consiliului Județean Timiș și Universității Politehnica Timișoara, cu suportul GTZ (German Society for Technical Co-operation). Domeniul exclusiv de activitate al S.C. UBIT S.R.L. îl reprezintă administrarea obiectivului Incubator de Afaceri și Centru de Transfer Tehnologic în Domeniul Software Timișoara.

Incubatorul, instrument de sprijinire a iniţiativelor antreprenoriale în domeniul dezvoltării de aplicaţii software în Timişoara, este destinat creării unui mediu favorizant bazat pe accesul firmelor incubate la facilităţi de infrastructură, la servicii de dezvoltare antreprenorială şi la resurse informaţionale şi de promovare, în condiţii excelente ale raportului cost/calitate.

Totodată, incubatorul facilitează contactele firmelor incubate cu mediul universitar timișorean, cu asociaţii ale firmelor din domeniu, cu comunitatea locală de afaceri şi cu furnizori reputaţi de servicii.

În ceea ce privește activităţile antreprenoriale, obiectivele incubatorului sunt:

  • Crearea de oportunităţi pentru inițierea de afaceri inovative în domeniul IT, în special pentru studenţii şi absolvenţii universităţilor din Timişoara;
  • Stimularea rămânerii tinerilor absolvenţi specializaţi în domeniul IT în România şi în special în Timişoara;
  • Crearea de oportunităţi de angajare de bună calitate în Timişoara;
  • Facilitarea dezvoltării de parteneriate puternice cu universităţile locale, mediul de afaceri şi instituţiile din domeniul tehnologic;
  • Promovarea Timişoarei ca arie privilegiată de dezvoltare a afacerilor;
  • Folosirea celor mai bune practici de incubare dezvoltate pe plan mondial pentru dezvoltarea cu succes a companiilor din domeniul software.

Spin-off-uri înființate prin S.C. UBIT S.R.L.:

  1. 123ContactForm SRL
  2. Abstract Connection Timisoara SRL
  3. Cobalt Sign SRL
  4. DowMedia SRL
  5. GordianLogic SRL
  6. MHSWare SRL
  7. Reflection Media SRL
  8. Institutul Multimedia româno-elvețian
  9. Soft Class SRL

II. Alte spin-off-uri (start-up-uri) în domeniul IT

Contractul de colaborare dintre UPT și S.C. BeeSpeed S.R.L., încheiat în anul 2007, are ca obiective: furnizarea reciprocă de servicii suport în domenii cheie de expertiză,transferul de expertiză de la UPT înspre BeeSpeed pentru activități cu caracter permanent, acordarea de sprijin logistic prin implicarea de doctoranzi, masteranzi și studenți în activități de cercetare-dezvoltare de la BeeSpeed, furnizarea de consultanță pentru formarea personalului.

III. Spin-off-uri (start-up-uri) înființate în alte domenii

  • Sistem mobil de monitorizare a aerului

Acesta este un spin-off universitar având ca domeniu principal de activitate activități de testare și analize tehnice (cod CAEN 7120) și constă în invenția unui dispozitiv mobil hardware și o componentă software, capabil să culeagă și să transmită în timp real date privind calitatea aerului dintr-o anumită locație la un moment dat (HS nr.240/15.09.2016).

  • EcoContainer by Politehnica

Este un spin-off universitar având ca domeniu principal de activitate Igiena și securitatea publică (cod CAEN 2822) și ca obiectiv urmărit promovarea și valorificarea unei variante de ”Instalație subterană de colectare a deșeurilor (municipale) bazată pe cereri de brevete de invenție, având ca titular UPT.

Este un spin-off-universitar având ca domeniu principal de activitate Igiena și securitatea publică (cod CAEN 3250) și ca obiectiv urmărit promovarea și valorificarea unei ”Instalații pentru decontaminarea apei reziduale din unitul dentar”, bazată pe o cerere de brevet de invenție având ca titular UPT. Instalația facilitează implementarea actului normativ ”Norme de igienă și sănătate publică privind mediul de viață” emis de Ministerul Sănătății în 04.02.2014.

  • Dorgo

Spin-off înființat în septembrie 2014 – Acordul de colaborare dintre UPT și Dorgo-Emanuel PFA are ca obiectiv promovarea și valorificarea invenției ”Sursa interactivă de lumină”, inclusiv crearea de noi locuri de muncă în domeniul științei și tehnologiei pentru resursa umană pregătită de UPT.

Regulament privind înfințarea, sprijinirea și monitorizarea spin-off-urilor în Universitatea Politehnica Timișoara

Descarcă regulamentul.